luni, 16 iulie 2012

Iată ce pot face...60 de mâini dibace!













Iată ce pot face... 60 de mâini dibace!


Noi, elevii clasei a V-a B, împreună cu doamna dirigintă Alina Vătui, ne-am hotărât să participăm la concursul „Tort aniversar Disney” organizat de Perfect Tour şi TVR1-Televiziunea Copiilor cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Disneyland Paris.

Am realizat împreună un tort minunat şi am sperat din tot sufletul să câştigăm şi să mergem în vacanţă la Paris. Din păcate, nu am primit suficiente voturi pe Facebook şi nu am reuşit să megem la Paris. Am câştigat însă ceva mai preţios: PRIETENIA.

Ne-am dat seama că împreună, beneficiind însă de ajutorul şi îndrumarea unor oameni speciali, putem realiza lucruri deosebite, de care să fim mândri. 

Le mulţumim din suflet doamnei profesoare de tehnologie Mariana Pitu şi doamnei Monica Ciucu pentru ce ne-au învăţat şi pentru că ne-au îndrumat. Fără ajutorul dumnealor tortul nostru minunat ar fi ramas în stadiul de proiect. Am fost susţinuţi îndeaproape şi de către părinţi care ne-au ajutat fiecare cu ce a fost nevoie. Chiar şi fraţii mai mici au fost alături de noi. S-au dovedit a fi nişte experimentaţi degustători de dulciuri şi am primit nota maximă la...gust. 

Am căpătat încredere în forţele noastre şi aşteptăm următorul concurs. Ajungem noi până la urmă şi la Paris! 

vineri, 13 iulie 2012

Școala 27 pe site-ul NASA!!!



La aceasta adresa sunt postati castigatorii concursului international Cassini Scientist for a Day, organizat de NASA. 

Eleva noastra Bianca Necula (clasa a V-a B, diriginte prof. fizica Alina Vatui) are acolo poza si eseul trimis la acest concurs. Ea a castigat premiul I pe Romania la categoria de varsta clasele  V-VI, tinta3 SATURN.

Felicitari!!!

marți, 22 mai 2012

Admiterea în învăţământul liceal de stat în anul şcolar 2012-2013


Pe site-ul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti  (http://ismb.edu.ro/ ) la sectiunea EXAMENE (stânga paginii!) găsiţi:

•Calendarul Admiterii in Invatamantul liceal de stat in anul scolar 2012-2013

•Centrele de desfasurare a probelelor de aptitudini /de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna

•Fisa de inscriere - Admitere 2012

•Anexa la fisa de inscriere - Admitere 2012 - pentru participarea la probele de aptitudini sau la probele de verificare a cunostintelor de limba moderna sau materna

•Prezentare Admitere 2012

•OMECTS nr. 5220 din 29.08.2011 privind organizarea si desfasurarea admiterii in invatamantul liceal de stat in anul scolar 2012-2013

•Metodologia de organizare a probei de verificare a cunostintelor de limba materna pentru anul scolar 2012-2013 in Municipiul Bucuresti

•Plan de masuri al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti


joi, 10 mai 2012

EVALUAREA ELEVILOR LA FINALUL CLASEI A IV-A

Evaluările-pilot la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a pe un eşantion de elevi stabilit la nivel naţional vor avea loc în intervalul 9-23 mai, potrivit calendarului aprobat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. 
Din eşantionul pilot fac parte 86 de şcoli pentru clasa a II-a, 136 pentru clasa a IV-a, respectiv 86 de şcoli pentru clasa a VI-a.
Evaluarea la Clasa a IV-a se va desfăşura pe 9 mai, la clasa a VI-a în 16 mai, iar la clasa a II-a pe 22-23 mai. 

Eşantionul a fost realizat de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), astfel încât fiecare tip de evaluare să fie administrată în unităţi de învăţământ distincte, pilotarea vizând instrumentele de evaluare şi procedurile de organizare a acestor evaluări. Şcoala noastră a fost selecţionată pentru pilotarea evaluării la clasa a IV-a.


Evaluarea elevilor la finalul clasei a IV-a a inclus următoarele discipline: limba română, limba maternă, pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale şi matematică. Evaluarea nu se finalizează printr-o notă sau printr-un calificativ sumativ. Rezultatele evaluării fiecărui test contribuie la realizarea unui scor mediu naţional al performanţelor elevilor pe competenţele fundamentale şi sunt utilizate de CNEE pentru realizarea unor studii şi cercetări de diagnoză a sistemului de învăţământ primar. 

joi, 3 mai 2012

CLUBUL MICILOR ISTORICI

       Cu un punctaj de 15 puncte - maximum - echipajul şcolii noastre a obţinut premiul I la etapa a doua a concursului de istorie CLUBUL MICILOR ISTORICI.
Felicitări pentru munca depusă!