luni, 20 decembrie 2010

SALONUL EUROPEAN DE BANDĂ DESENATĂ

 Din 28 octombrie până pe 21 noiembrie, la Galeria 3/4 - MNAC (în clădirea Teatrului Naţional) s-a desfăşurat Salonul European de Bandă Desenată. Expoziţia a propus lucrări în original sau adunate în volume tipărite de către cele mai prestigioase edituri europene din domeniu. Cu ocazia acestui eveniment s-a lansat şi volumul "Istoria benzii desenate româneşti 1935 - 2010".
Expoziţia nu a propus o abordare de genul exponat - privitor pasiv, ci a invitat la lectură, la dialog, iar cărţile şi revistele puteau fi răsfoite, dând astfel ocazia cititorului elev să se transpună în locul personajului super - erou. De altfel elevii au avut un moment în care au citit benzile desenate asumându-şi roluri, acordându-şi vocile cu cele ale eroilor favoriţi.




Elevii s-au familiarizat astfel cu o practică artistică ce combina textul cu imaginea şi care presupune multiple abordări de stil şi tematică.






Printre vizitatori s-au numărat şi elevii clasei a VII-a B însoţiţi de d-na prof. Bianca Băilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu