Parteneriatul cu comunitatea locală
Efectele parteneriatului cu comunitatea locala sunt de natură să asigure performanțe şcolare crescute, accesul deschis spre informaţie şi comunicare, dezvoltarea personală atât a copiilor cât şi a adulţilor implicaţi.
Pornind de la aceste considerente, una din direcţiile majore de acţiune ale şcolii noastre a constituit-o dezvoltarea şi extinderea relaţiilor de parteneriat cu comunitatea locala, prin cultivarea unei relaţii deschise şi facilitarea accesului acesteia la informaţiile cu caracter public, prin aducerea la cunoştinţă a părinţilor, elevilor, membrilor comunităţii a problemelor cu care se confrunta şcoala azi, inclusiv solicitarea sprijinului partenerilor locali în soluţionarea acestora. Informarea părinţilor, elevilor, membrilor comunităţii s-a realizat prin folosirea unor metode care s-au dovedit a fi eficiente:
- afişarea tuturor informaţiilor cu caracter public pe la avizierul şcolii şi popularizarea acestuia în rândul elevilor, cadrelor didactice, membrilor comunităţii;
- dezvoltarea şi actualizarea permanenta a avizierului cu informaţii de interes, referitoare la Testele Naţionale, legislaţia în domeniul învăţământului, modificările apărute în curriculum, proiecte şi programe educaţionale etc.;
- asigurarea unui program de întâlniri prin intermediul şedinţelor şi lectoratelor cu părinţii;
- participarea reprezentanţilor şcolii, alături de reprezentanţi ai MECTS, Ministerului Culturii şi Cultelor, MAI, Primăria Sectorului 2, ai ONG-urilor cu activitate în domeniul educaţional, ai agenţilor economici etc, la diverse reuniuni, conferinţe, seminarii, organizate la nivel local şi central, care au abordat diverse teme de interes public.
Relaţia cu administraţia locală
Colaborarea şcolii cu administraţia locală a vizat, ca prim obiectiv, asigurarea finanţării cheltuielilor curente şi de capital a unităţii de învăţământ de la bugetele Consiliului Local al sectorului 2.
Conducerea şcolii a asigurat informarea permanentă şi operativă a Consiliului Local al sectorului 2 cu datele şi informaţiile necesare elaborării şi implementării de către acesta a planurilor anuale de investiţii, reabilitări şi modernizări clădiri, dotări cu mobilier şi echipamente.
Administraţia Locală de la nivelul Sectorului 2 a sprijinit acordarea burselor sociale ale elevilor care provin din familii defavorizate şi a asigurat la timp fondurile necesare achitării abonamentelor elevilor (RATB, metrou).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu