joi, 20 aprilie 2017

KENDAMA


Nicu Ruxandra - cls. a VI-a B

 

Joi a fost o zi speciala!! Ne-am intalnit cu Crbl.

 Totul a inceput cu o luna in urma, cand colegul nostru, Andu, ne-a dat vestea cea mare. Apoi, inainte de concurs cu o saptamana, prin scoala au aparut postere. Toti eram nerabdatori sa vedem concursul de kendama!

Aceasta actiune a avut loc in cadrul saptamanii altfel si a fost cea mai frumoasa pentru toti.

Joi dimineata m-am trezit, m-am pregatit si am plecat spre scoala cu zambetul pe buze. Ajunsa in curtea institutiei, m-am intalnit cu toti prietenii mei, caci venise toata scoala la acest concurs. Am fost foarte fericita sa-l vad pe Crbl, unul dintre cantaretii mei preferati.

La scurt timp dupa ce s-au terminat inscrierile, a inceput concursul, desfasurandu-se astfel: Crbl striga cate cinci copii si le solicita sa faca o anumita miscare de kendama. Cel care ramanea ultimul in fata, executand corect toate miscarile, trecea mai departe. Mi-a placut sa vad ca au participat copii de toate varstele, inclusiv din clasa intai, de la doamna Iatan.

Eu nu am participat, dar m-am simtit bine cu prietenii mei si mi-am incurajat colegii. In semifinala, atmosfera era deja mai tacuta si eram tinuti in suspans, cu sufletul la gura, caci in orice clipa, copiii puteau gresi si sa fie descalificati.

Castigatorul a fost un baiat de la 8B, Alex. Era foarte priceput si se antreneaza mult timp.

Nu conteaza asa mult daca ai castigat sau nu, ci ca te-ai distrat incercand.

Dupa concurs am fost in parcul Tei cu mai multi prieteni. In concluzie, a fost o zi minunata si o experienta de neuitat.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu