luni, 21 octombrie 2019

ROF 2019/2020 (III)


CAPITOLUL IV – SIGURANŢA ŞCOLARĂ ŞI CLIMATUL ŞCOLAR OPTIM.

                                 Drepturi, reguli, măsuri și sancțiuni pentru siguranţă și un climat școlar optim

 

Art. 53. Şcoala Gimnazială Nr. 27, ca unitate de învățământ, funcţionează şi aplică în mod activ prevederile regulamentului de ordine interioară şi are dreptul să aplice sancţiuni în conformitate cu prevederile acestuia.

Art. 54. Reguli şcolare generale pentru siguranță și climat optim:(vezi detalierea lor la cap .ELEVII)

(1) Atât personalul şcolii, cât şi elevii şi părinţii acestora, vor contribui la asigurarea unui climat şcolar de ordine, de confort şi siguranţă;

(2) Clădirea şcolii va fi menţinută în condiţii de curăţenie pentru menţinerea sănătăţii elevilor;

(3) Comportamentul elevilor va fi întotdeauna corect, politicos, atât în relaţiile cu ceilalţi elevi și cu personalul şcolii, dar şi cu restul cetăţenilor, pentru a contribui la bunul renume al Şcolii Gimnaziale Nr. 27. în comunitate;

(4) Deţinerea, păstrarea şi/sau utilizarea instrumentelor prin care o altă persoana poate fi vătămată, alcool, droguri şi/sau brichete este interzisă în şcoală;

(5) Insultarea şi/sau hărţuirea persoanelor este interzisă în şcoală;

(6) Fumatul este interzis în incinta şcolii;

(7) În interiorul şcolii este interzisă utilizarea mijloacelor sonore (de exemplu, Walkman,etc);

(8) Elevii trebuie să respecte ţinuta vestimentară impusă de şcoală, în urma consultării partenerilor educaționali;

(9) Elevii poartă răspunderea pentru bunurile lor pe parcursul întregii zile şcolare.

Art. 55. Măsuri pentru siguranță și climat școlar optim:

(1) Învăţătorii supraveghează elevii până la venirea prof. de religie, ed. fizică şi engleză;

(2) Dacă siguranţa personalului sau/şi a elevilor devine o problemă, conducerea școlii va transmite această

informaţie poliţiei, părinţilor/tutorilor, inspectoratului;

(3) În cazul posesiunii de arme, droguri, alcool, artificii interzise, şcoala va acţiona conform legilor în vigoare, va informa poliția și, în funcţie de circumstanţe, va întocmi un raport adresat poliţiei;

(4) Diriginții informează părinţii/tutorii elevilor în cazul în care aceştia au încălcat regulamentul şcolar;

(5) Comisia de disciplină și comisia de prevenire şi combatere a violenței asigură gestionarea cazurilor în care există încălcări ale regulamentului intern;

(6) Responsabilul Comisiei de prevenire şi combatere a violenței va întocmi periodic rapoarte către poliţie referitoare la faptele sancţionabile şi va oferi şi datele personale ale persoanelor implicate. De asemenea, se va raporta la cine şi ce fel de obiecte și/sau bunuri au fost identificate, precum şi modul în care şcoala a intrat în posesia acestor bunuri.

Art. 56. Măsuri disciplinare:

(1)               Elevului care nu dă curs regulilor aplicabile în şcoală i se pot aplica măsuri disciplinare. Autoritatea de a aplica o sancţiune elevului revine exclusiv conducerii şcolii, profesorilor/învățătorilor, consiliului profesoral al şcolii şi consiliului de administraţie al şcolii cu informarea părinţii/tutorii elevilor.

(2)   Personalul administrativ/auxiliar/nedidactic nu este autorizat să  aplice o sancţiune, dar are dreptul să pună în discuţie comportamentul unui elev;

(3)   Dacă un elev este de părere că a fost sancţionat în mod nedrept, el poate înainta aceasta obiecţie pentru luarea unei decizii dirigintelui, conducerii şcolii;

(4 )Măsuri disciplinare care pot fi aplicate:

- refacerea unor teme;

- curățarea mizeriei făcute;

- avertisment/mustrare;

- transferul elevului într-o clasă paralelă sau la o altă unitate de învățământ.

(5) În ceea ce priveşte stabilirea unei măsuri disciplinare, trebuie să existe o relaţie de proporţionalitate între cauza care a dus la stabilirea măsurii şi severitatea măsurii. Evaluarea acesteia rămâne la latitudinea conducerii şcolii și se va face pe baza declarațiilor date de cei implicați și a rapoartelor întocmite de Consiliul clasei/Comisiile care analizează faptele.

(6) Elevul care împiedică desfăşurarea în bune condiţii a orei, ori o întrerupe, este consemnat în Caietul de disciplină al clasei. Faptele vor fi aduse la cunoștință dirigintelui și Comisiei de disciplină. Părinții vor fi invitați la școală pentru a lua la cunoștință despre abaterile elevului.

Art. 57. Înregistrarea incidentelor care afectează siguranța și climatul școlar

(1) Vor fi înregistrate toate incidentele care se produc în şcoală ori în vecinătatea acesteia. Sunt definite drept incidente toate comportamentele care pot avea urmări juridice penale, aşa cum se prevede prin codul penal.

(2) Pentru fiecare incident se vor menţiona măsurile corespunzătoare, precum şi sancţiunile. Aceste măsuri şi sancţiuni sunt emise prin procedurile elaborate la nivelul unității de învățământ. Comisia de prevenire și combatere a violenței va monitoriza, prin întocmirea de rapoarte și informări, aceste incidente care vor fi prezentate periodic C.A.

(3) În cazul unor incidente se va realiza şi o raportare, iar informaţii despre elev şi incident vor fi transmise şi schimbate între poliţie, jandarmerie şi, eventual ,şcolile implicate.

(4) Părinții elevilor care sunt implicați în incidente vor fi informați despre cele întâmplate, în cadrul unei ședințe a Comisiei de prevenire și combatere a violenței. În cadrul ședinței se vor stabili și modalitățile de intervenție și de monitorizare a cazului.

Art. 58. Prevederi legate de ţinuta vestimentară pentru siguranță și climat școlar optim

(1) Şcoala prevede un cod vestimentar obligatoriu pe motive de uzanţă şi siguranţă.

(2).Fiecare elev se va îmbrăca în funcţie de prevederile ROF

(3 ) Sunt interzise textele discriminatorii imprimate pe haine, iar vestimentaţia ofensatoare nu este permisă în interiorul şcolii.

(4)   Elevii vor purta însemnul școlii - insigna

Art. 59. Activităţi şcolare într-un climat de siguranță școlară

(1) Toate activităţile şcolare (concursuri sportive, sărbători şcolare etc.) aflate în responsabilitatea şcolii se desfășoară în conformitate cu regulile şcolii;

(2) Toate activităţile şcolare organizate de şcoală ori care sunt în responsabilitatea şcolii vor fi aduse la cunoștința părinţilor/tutorilor (direct și/sau prin situl şcolii).

(3) Invitarea persoanelor din afara şcolii la aceste activităţi, va fi permisă pentru fiecare dintre activităţile şcolare de către conducerea şcolii.

(4) În timpul activităţilor şcolare sunt valabile regulile standard de comportament impuse de regulament.

(5) Armele şi deţinerea de droguri, ca şi consumul acestora, sunt pe cale de consecinţă interzise în permanenţă. Consumul şi deţinerea de alcool este interzisă elevilor.

Art. 60. Accesul vizitatorilor și siguranța școla

(1) Şcoala permite accesul numai personalului şi elevilor şcolii.

(2) Toate persoanele care nu sunt înregistrate ca făcând parte din personalul școlii, au acces conform procedurii emise.

(3) Pentru părinţii elevilor şcolii este, de asemenea, valabilă procedura.

(4) Conducerea şcolii poate interzice accesul în şcoală celor care nu și-au anunţat prezența.

(5) Dacă siguranţa şcolii este periclitată, ceea ce urmează să  fie apreciat de conducerea şcolii, atunci conducerea şcolii poate interzice accesul în interiorul şcolii pentru persoanele respective.

Art. 61. Lipsa de la ore, absenţele şi întârziatul la ore.

Pentru a preveni lipsa nepermisă  de la ore, precum şi parăsirea şcolii înainte de încheierea cursurilor, şcoala dispune de o politică şi un Protocol absenţe. (vezi Cap. ELEVII) Protocolul indică modul în care se acţionează pentru a deţine controlul asupra absenţelor, pentru a reduce numărul acestora şi/sau pentru a le preveni, astfel încât să se mențină un climat de siguranță școlară optim.

Art. 62. Libertatea de exprimare a opiniei și necesitatea de a asigura un climat școlar optim.

(1) Libertatea de exprimare a opiniei prevăzută de Constituţie este respectată de toţi cetăţenii. Aceasta nu înseamnă ca oricine îşi poate exprima opinia în orice circumstanţe şi folosind un limbaj vulgar şi ofensator fără a ţine cont de regulile de politeţe.

(2) Persoana care se simte ofensată de o altă persoană prin cuvintele, comportamentul ori cele scrise de aceasta altei persoane, poate înainta o sesizare dirigintelui și/sau conducerii școlii.

 

CAPITOLUL V. Partenerii educaționali

 

Secţiunea 1- PĂRINŢII


Art. 63. Părintele/tutorele legal al preșcolarului/elevului are dreptul să decidă referitor la unitatea de învăţământ preuniversitar unde va studia preşcolarul/elevul.

Art. 64. (1) Părintele/tutorele legal al elevului are dreptul să fie informat periodic referitor la situaţia şcolară şi comportamentul propriului copil.

(2)               Părintele/tutorele legal al elevului are dreptul să se intereseze numai referitor la situaţia propriului copil și la activitățile derulatede școală.

Art. 65. (1) Părintele/tutorele legal al elevului are acces în incinta unităţii de învăţământ preuniversitar numai în unul din următoarele cazuri:

a)                  a fost solicitat/a fost programat pentru o discuţie cu un cadru didactic sau cu directorul unităţii de învăţământ preuniversitar;

b)                  desfăşoară activităţi în comun cu cadrele didactice;

c)                  depune o cerere/alt document la secretariatul unităţii de învăţământ preuniversitar;

(2)               participă la întâlnirea lunară cu dirigintele clasei/profesorul pentru învățământ preșcolar/primPentru orice altă situaţie neprevăzută care necesită prezenţa părintelui, Consiliul de administrație are obligaţia stabilirii procedurilor de acces a părinţilor în școală.

Art. 66. (1) Părinţii/tutorii legali au dreptul să se constituie în asociaţii cu personalitate juridică, conform legislaţiei în vigoare.

(2)               Asociaţia se organizează şi funcţionează în conformitate cu propriul statut.

Art. 67. Părintele/tutorele legal al elevului are dreptul să solicite rezolvarea unor stări conflictuale în care este implicat propriul copil/elev, prin discuţii amiabile, cu respectarea următoarelor etape:

a)                  discuţie amiabilă cu cadrul didactic implicat;

b)                  discuţie amiabilă cu profesorul pentru învăţământul preşcolar/primar/diriginte;

c)                  solicitarea către director a unei comisiei de mediere;

d)                  discuţie amiabilă cu directorul școlii;

e)                  cerere scrisă adresată conducerii Şcolii 27.


Art. 68.(1) Potrivit prevederilor legale părintele/tutorele legal are obligația, de a asigura frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu și de a lua măsuri pentru şcolarizarea elevului, până la finalizarea studiilor.

(2)               Părintele/reprezentantul legal al elevului are obligaţia ca, cel puţin o dată pe lună, să ia legătura cu profesorul pentru învăţământul preşcolar/profesorul pentru învăţământul primar/dirigintele pentru a cunoaşte evoluţia copilului/elevului. Prezența părintelui/tutorelui legal va fi consemnată în caietul dirigintelui/profesorului pentru învățământ primar/preșcolar cu nume, dată și semnătură.

(3)               Părintele/tutorele legal al elevului răspunde material pentru distrugerile bunurilor ce se constituie în patrimoniul şcolii, cauzate de elev.

(4) Părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor au şi următoarele obligaţii:

a) prin semnarea declaraţiei prin care acceptă conţinutul prezentului Regulament declară că au luat la cunoştinţă de regulile de disciplină ale Şcolii Gimnaziale  Nr. 27 şi îşi asumă obligaţia de a supraveghea în mod activ asupra aplicării prezentelor norme de către copiii lor.

b) se vor prezenta la fiecare şedinţă cu părinţii sau discuţie cu învăţătorul/dirigintele, la care sunt solicitaţi sau la consultaţii.

c) vor verifica cel puţin lunar carnetul de note al copilului lor,

d) au obligaţia de a prezenta toate documentele solicitate de şcoală,

e) părinţii vor respecta programul şcolii;

f) părinţii nu trebuie sa întrerupă programul şcolar, mesajele urgente se vor transmite prin profesorul de serviciu atunci când profesorul/invăţătorul responsabil al clasei este implicat în activitatea educaţională de la clasă;

g) părinţii vor folosi un limbaj formal, civilizat, în dialogul cu personalul didactic şi nedidactic al şcolii;

g) Părintelui aflat în stare de ebrietate sau în orice altă stare fizică care ar pericliteaza siguranţa fizică a elevilor nu i se va permite preluarea elevului sau intrarea în şcoală.

Art. 69. (1) Se interzice oricăror părinţi/tutori legali agresarea de orice fel (fizică, psihică, verbala etc.), a elevilor sau a personalului Şcolii Gimnaziale Nr.27.

(2) Conducerea școlii îşi rezervă dreptul de a anunţa autorităţile competente (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Autoritatea Tutelară a sectorului 2 sau Secția de poliţie), dacă un părinte nu îşi exercită corect dreptul părintesc de creştere a elevului.


Art. 70. (1) Adunarea generală a părinţilor elevilor clasei este constituită din toţi părinţii/tutorii legali ai elevilor.

(2)               Adunarea generală a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor clasei are atribuţii de decizie referitor la activităţile de susţinere a cadrelor didactice şi a echipei manageriale a școlii, în demersul de asigurare a condiţiilor necesare educării copiilor .

(3)               În adunarea generală a părinţilor/tutorilor legali ai elevilor clasei se discută problemele generale ale colectivului de elevi şi nu situaţia concretă a unui elev. Situaţia unui elev se discută individual,în scopul îndrumării/sprijinirii lui, de catre învățători/diriginți/consilierul școlar numai în prezenţa părintelui/tutorelui legal al elevului respectiv.

Art. 71. Adunarea generală a părinţilor/tutorilor legali ai elevilor clasei se convoacă de către profesorul pentru învăţământul preşcolar/primar/diriginte împreună cu preşedintele comitetului de părinţi al clasei, cel puţin de două ori pe semestru  sau ori de câte ori aceştia  consideră necesar.


Art. 72. (1) În unităţile de învăţământ preuniversitar, la nivelul fiecărei clase, se înfiinţează şi funcţionează comitetul de părinţi/tutori legali al clasei.

(2)               Comitetul de părinţi al clasei se alege, prin majoritate simplă a voturilor, în fiecare an, în adunarea generală a părinţilor elevilor clasei.

(3)               Convocarea adunării generale pentru alegerea comitetului de părinţi/tutori legali al clasei are loc în primele 30 zile de la începerea cursurilor anului şcolar.

(4)               Comitetul de părinţi al clasei se compune din trei persoane: un preşedinte şi doi membri; în prima şedinţă de după alegere, membrii comitetului decid responsabilităţile fiecăruia, pe care le comunică profesorului pentru învăţământul preşcolar/primar/diriginte ;

(5)               Comitetul de părinţi al clasei reprezintă interesele părinţilor/tutorilor legali ai elevilor clasei în adunarea generală a părinţilor la nivelul şcolii, în consiliul reprezentativ al părinţilor/tutorilor legali, în consiliul profesoral, în consiliul clasei şi în relaţiile cu echipa managerială.

Art. 73. Comitetul de părinţi al clasei are următoarele atribuţii:

a)      pune în practică deciziile luate de către adunarea generală a părinţilor/tutorilor legali; deciziile se iau în cadrul adunării generale a părinţilor/tutorilor legali, cu majoritatea simplă a voturilor părinţilor/ tutorilor legali prezenţi;

b)      sprijină profesorii pentru învăţământul primar/diriginţii în organizarea şi desfăşurarea de proiecte, programe și activităţi educative extraşcolare;

c)      sprijină profesorii pentru învăţământul primar/diriginţii în derularea programelor de prevenire și combatere a absenteismului în mediul școlar;

d)      atrage persoane fizice sau juridice care, prin contribuţii financiare sau materiale, susţin programe de modernizare a activităţii educative şi a bazei materiale din clasă şi din şcoală;

e)      sprijină conducerea unităţii de învăţământ preuniversitar şi profesorii pentru învăţământul primar /diriginţii şi se implică activ în întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a clasei şi a unităţii de învăţământ preuniversitar.

f)        sprijină unitatea de învăţământ preuniversitar şi diriginţii în activitatea de consiliere şi de orientare socio-profesională;

g)      se implică activ în asigurarea securităţii elevilor pe durata orelor de curs, precum şi la activităţile educative, extraşcolare şi extracurriculare;

h)      prezintă semestrial, adunării generale a părinţilor/tutorilor legali ai elevilor clasei, justificarea utilizării fondurilor.

Art. 74. Preşedintele comitetului de părinţi al clasei reprezintă părinţii/tutorii legali clasei în relaţiile cu conducerea unităţii de școlare şi alte foruri, organisme şi organizaţii.

Art. 75. (1) Comitetul de părinţi al clasei poate decide să susțină, inclusiv financiar, întreţinerea, dezvoltarea și modernizarea bazei materiale a clasei propunând în adunarea generală a clasei o sumă necesară acoperirii acestor cheltuieli.

(2)               Sponsorizarea unei clase de către un agent economic se face cunoscută comitetului de părinți ai clasei. Sponsorizarea clasei sau a unităţii de învăţământ preuniversitar nu atrage după sine drepturi suplimentare pentru elevi.

(3)               Contribuţia prevăzută la alin. (1) nu este obligatorie, iar neachitarea acesteia nu poate limita, în nici un caz, exercitarea de către elevi a drepturilor prevăzute de prezentul regulament şi de prevederile legale în vigoare. Informarea celor implicaţi cu privire la conţinutul acestui articol este obligatorie.

(4)               Contribuţia prevăzută la alin. (1) se colectează şi se administrează numai de către comitetul de părinţi al clasei, fără implicarea cadrelor didactice.

(5)               Este interzisă implicarea elevilor în strângerea fondurilor.

(6)               Se interzice iniţierea, de către unitatea de învățământ preuniversitar sau de către părinţi, a oricărei discuţii cu elevii în vederea colectării şi administrării fondurilor comitetului de părinţi.


Art.76. (1) La nivelul Școlii Gimnaziale Nr. 27 funcţionează Asociația părinţilor elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 27 .

(2)                Asociația părinţilor elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 27 este compusă din preşedinţii comitetelor de părinţi/tutori legali ai fiecărei clase.

(3)               Asociațiile de părinți cu personalitate juridică își desfășoară activitatea în conformitate cu propriul statut de înființare, organizare și funcționare.

Art. 77. (1) Asociația părinţilor elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 27 îşi desemnează preşedintele şi 2 vicepreşedinţi ale căror atribuţii se stabilesc imediat după desemnare, de comun acord între cei 3, şi se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.

(2)                Asociația părinţilor elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 27 desemnează reprezentanţii părinţilor în organismele de conducere şi comisiile unităţii de învăţământ preuniversitar .

(3)               Asociația părinţilor elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 27decide prin vot deschis, cu majoritatea voturilor celor prezenţi.

(4)                Asociația părinţilor elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 27 se organizează şi funcţionează în conformitate cu propriul regulament intern; regulamentul este avizat de consiliul reprezentativ al părinţilor/tutorilor legali, prin majoritatea voturilor membrilor prezenţi.

(5)               Preşedintele reprezintă consiliul reprezentativ al părinţilor în relaţia cu alte instituţii.

(6)               Preşedintele prezintă, anual, raportul financiar consiliului reprezentativ al părinţilor.

Art. 78. Asociația părinţilor elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 27 are următoarele atribuţii:

a)      propune școlii discipline şi domenii care să se studieze prin curriculumul la decizia şcolii;

b)      identifică surse de finanţare extrabugetară şi propune Consiliului de administraţie al școlii modul de folosire a acestora;

c)      sprijină parteneriatele educaţionale dintre școală şi instituţiile/organizaţiile cu rol educativ din comunitatea locală;

d)      susţine școala în derularea programelor de prevenire şi de combatere a absenteismului şi a violenței în mediul şcolar;

e)      promovează imaginea școlii în comunitatea locală;

f)        se preocupă de conservarea, promovarea şi cunoaşterea tradiţiilor culturale specifice minorităţilor în plan local, de dezvoltare a multiculturalităţii şi a dialogului cultural;

g)      susţine școala în organizarea şi desfăşurarea tuturor activităţilor;

h)      susţine conducerea școlii în organizarea şi în desfăşurarea consultaţiilor cu părinţii, pe teme educaţionale;

i)        colaborează cu Comisia de protecţie a copilului, cu organele de autoritate tutelară sau cu organizaţiile nonguvernamentale cu atribuţii în acest sens, în vederea soluţionării situaţiei elevilor care au nevoie de ocrotire;

j)        sprijină conducerea școlii în întreţinerea şi modernizarea bazei materiale;

k)      susţine școala în activitatea de consiliere şi orientare socio-profesională sau de integrare socială a absolvenţilor;

l)        propune măsuri pentru şcolarizarea elevilor din învăţământul obligatoriu ;

m)    se implică direct în derularea activităţilor din cadrul parteneriatelor ce se derulează în unitatea de învăţământ preuniversitar, la solicitarea cadrelor didactice.

n)      sprijină conducerea școlii în asigurarea sănătăţii şi securităţii elevilor;

o)      are iniţiative şi se implică în îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a activităţii elevilor.

p)      susţine conducerea școlii  în organizarea şi în desfăşurarea de programului „Școala după şcoală”.

Art. 79. (1) Asociaţia de părinţi a școlii poate atrage resurse financiare extrabugetare, constând în contribuţii, donaţii, sponsorizări etc., din partea unor persoane fizice sau juridice din ţară şi străinătate, care vor fi utilizate pentru:

a)      modernizarea şi întreţinerea patrimoniului unităţii de învăţământ preuniversitar, a bazei materiale şi sportive;

b)      acordarea de premii şi de burse elevilor;

c)      sprijinirea financiară a unor activităţi extraşcolare;

d)      acordarea de sprijin financiar sau material copiilor care provin din familii cu situaţie materială precară;

e)      alte activităţi care privesc bunul mers al unităţii de învăţământ preuniversitar sau care sunt aprobate de adunarea generală a părinţilor pe care îi reprezintă.

(2)               Fondurile colectate în condiţiile alin. (1) se cheltuiesc numai prin decizia organizaţiilor părinţilor, din proprie iniţiativă sau în urma solicitării consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar.


Art. 80 (1) Şcoala Gimnazială Nr.27 încheie cu părinţii/tutorii legali, în momentul înscrierii preşcolarilor sau a elevilor, în registrul unic matricol, un contract educaţional, în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor.

(2) Contractul educaţional este valabil pe toată perioada de şcolarizare în cadrul școlii.

(3) Eventualele modificări se pot realiza printr-un act adiţional acceptat de ambele părţi şi care se ataşază contractului educaţional.

Art. 81. Contractul educaţional se încheie în două exemplare în original, câte unul pentru fiecare parte semnatară şi îşi produce efectele de la data semnării.


Secțiunea 2. Şcoala şi comunitatea.

Parteneriate/protocoale între Şcoala Gimnazială Nr. 27 şi partenerii educaţionali

Art. 82. Autorităţile administraţiei publice locale, precum şi reprezentanţi ai comunităţii locale colaborează cu consiliul de administraţie şi cu directorul, în vederea optimizării activităţii şcolii.

Art. 83. Şcoala Gimnazială Nr.27 poate realiza, independent, parteneriate cu asociaţii, fundaţii, instituţii de educaţie şi cultură, organisme economice şi organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale sau alte tipuri de organizaţii, în interesul beneficiarilor direcţi ai educaţiei.

Art. 84. Şcoala Gimnazială Nr.27, de sine stătător sau în parteneriat cu autorităţile locale şi alte instituţii şi organisme publice şi private: case de cultură, furnizori de formare continuă, parteneri sociali, organizaţii nonguvernamentale şi altele asemenea, pot organiza la nivel local centre comunitare de învăţare permanentă, pe baza unor oferte de servicii educaţionale adaptate nevoilor specifice diferitelor grupuri-ţintă interesate.

Art. 85. Şcoala Gimnazială Nr. 27, în conformitate cu legislația în vigoare, poate iniția, în parteneriat cu autorităţile publice locale şi cu asociaţiile de părinţi, prin decizia consiliului de administraţie, activităţi educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea competenţelor dobândite sau de accelerare a învăţării, precum şi activităţi de învăţare remedială cu elevii, prin programul "Şcoala după şcoală". Parteneriatul se poate realiza și cu organizaţii nonguvernamentale, cu preocupări în domeniu.

Art. 86. (1) Parteneriatul cu autorităţile administraţiei publice locale are ca obiectiv central derularea unor activităţi/programe educaţionale care să favorizeze atingerea obiectivelor educaţionale stabilite de unitatea de învăţământ preuniversitar.

(2)               Activităţile derulate în parteneriat nu pot avea conotaţii politice, de propagandă electorală, de prozelitism religios sau care contravin moralei sau legilor statului.

(3)               Autorităţile administraţiei publice locale asigură condiţiile şi fondurile necesare implementării şi respectării normelor de Sănătate și Securitate în Muncă şi pentru asigurarea securităţii elevilor şi a personalului în perimetrul unităţii;

Art. 87.(1) Şcoala Gimnazială Nr. 27 încheie protocoale de parteneriat cu ONG-uri, unităţi medicale, poliţie, jandarmerie, instituţii de cultură, asociaţii confesionale, alte organisme, în vederea atingerii obiectivelor educaţionale stabilite prin proiectul de dezvoltare instituțională/planul de acțiune al școlii.

(2)               Protocolul conţine prevederi clare cu privire la responsabilităţile părţilor implicate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(3)               În cazul derulării unor activităţi în afara perimetrului școlii, în protocol se va specifica concret cărei părţi îi revine responsabilitatea asigurării securităţii elevilor.

(4)               Bilanţul activităţilor realizate va fi făcut public, prin afişare la sediul unităţii, pe site-ul şcolii, prin comunicate de presă şi prin alte mijloace de informare

(5)               Reprezentanţii părinţilor se vor implica direct în buna derulare a activităţilor din cadrul parteneriatelor ce se derulează în unitatea de învăţământ preuniversitar .

Art. 88. (1) Respectarea prevederilor prezentului regulament este obligatorie pentru reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale şi pentru orice alte persoane sau instituţii/organizaţii care intră în contact cu instituţia de învăţământ preuniversitar.

Art. 89. (1) În cadrul sedinţei de la începutul fiecarui an şcolar, profesorul diriginte/ învățătorul va prezenta Regulamentulde Organizare şi Funcţionare a Unităţilor din Învăţământul Preuniversitar, şi cel târziu, la a doua şedinţă din luna octombrie va prezenta şi ROF (după ce Regulamentul de Organizare și Funcționare a fost aprobat în Consiliul Profesoral). Cu aceste ocazii se va întocmi un proces-verbal de luare la cunostinţă, care va fi semnat de către fiecare părinte .

(2)      Profesorii diriginţi au obligaţia organizării de şedinţe cu părinţii elevilor cel puțin de două ori pe semestru, graficul de şedinţe va fi prezentat şi conducerii şcolii, directorul având drept de a participa la aceste şedinţe. Dirigintele va anunţa agentul de pază ori de câte ori organizează şedinţă şi îi va înmâna lista cu numele părinţilor elevilor participanți ( cu scopul supravegherii identităţii persoanelor care intră în şcoală în aceste situaţii). Procesele- verbale încheiate cu această ocazie vor fi predate responsabilului Comisiei diriginţilor.

(3) Conducerea școlii va organiza de minimum 2 ori pe an Şedinţa cu părinţii pe şcoală, la care este obligatorie prezenţa Comitetului de părinţi al fiecărei clase. Pentru aceasta, părinţii vor fi informaţi de către profesorii diriginţi în scris/telefonic cu minimum 3 zile înainte.

(4) Diriginţii implică în activităţile extracurriculare și pe părinţii elevilor.

Art. 90. (1)Cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfăşurării activităţii didactice de niciun părinte;

(2) Părinţii pot asista la orele de curs numai pe baza invitaţiei transmise de către învăţător/diriginte;

(3) Fotografierea/înregistrarea activităţii didactice şi a oricăror alte activităţi desfăşurate în spaţiile şcolare ale şcolii poate fi făcută numai cu acordul directorului şi al cadrului didactic care susţine activitatea respectivă.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu